Sistemul de sănătate din România, pe perfuzii: județele în care nu ai nicio șansă la viață lungă, medicii lipsesc

de: Alexandru Puiu
21 03. 2023

În România, sărăcia nu este doar despre banii din buzunar, ci despre o sumedenie de manifestări de inechitate. Toate problemele vin ca o cascadă pe multe dintre județele țării, începând cu accesul la servicii decente de sănătate publică.

Daniel Coriu este președintele Colegiului Medicilor din România. Din această poziție, înțelege foarte bine problemele cu care se confruntă sistemul medical de pe meleaguri mioritice, dar mai ales medicii. Oficialul are acces și la o serie de date cât se poate de îngrijorătoare legate de discrepanțele accesului la servicii medicale de orice fel pe teritoriul țării. Cu această ocazie, am aflat că în România există 55.000 de medici cu aviz de liberă practică, dar majoritatea sunt în București și alte cinci județe. Un pic șocant este că avem județe cu mai puțin de 300 de medici, în număr de trei.

Spitalele pustii ale țării

”Avem un dezechilibru major în distribuția medicilor. România are 55.000 de medici cu aviz de liberă practică. Dintre aceștia, peste 50%, în jur de 30.000 sunt concentrați în București, Dolj, Timiș, Cluj,  Mureș și Iași, deci zonele universitare, acolo sunt concentrați jumătate din medici României. Restul, 36 de județe, au în jur de 27.000 de medici. Avem 12 județe cu sub 500 de medici, trei județe cu sub 300 de medici, aici ne aflăm”, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România, la Digi 24.

Cea mai dramatică situație este în județul Tulcea, unde în mediul urban se află 121.992 de locuitori, iar în mediul rural, trăiesc 124.707 locuitori. Practic, pentru aproape 250.000 de români, serviciile medicale sunt asigurate de 250 de medici. Dezechilibrele sunt și mai evidente, cu consecințe mai dezastruoase pe termen lung, dacă te uiți la discrepanțele pe specialități medicale.

Dacă nu era evident, în astfel de situații, periculoase sunt consecințele derivate din oboseală. Chiar și dacă vorbim de medici cât se poate de implicați și responsabili, în momentul în care un medic stă 24 de ore de gardă, ca ulterior să fie nevoit să rămână în spital pentru a-și verifica pacienții, greșelile tind să fie inevitabile, după cum a concluzionat președintele Colegiului Medicilor.